Home “Scalping”

“Scalping”

by admin

După cum ştim, un investitor de zi („day trader”) este un investitor care închide, de obicei, toate poziţiile pana la sfârşitul zilei. Tranzactionarea de zi este considerata un mod rapid de a incasa profituri, beneficiind de miscari pe termen scurt ale preţului. Un „day trader” este mai mult axat pe analiza tehnică şi analiza graficelor şi nu acorda multa atentie analizei fundamentale. De obicei, investitorii pe termen lung folosesc graficele cu interval de timp mai mare cum ar fi zilnic şi săptămânal, si pun un mare accent pe stirile economice şi politice. Dar un investitor pe termen lung poate avea o tranzactie deschisa timp de 2-3 zile, o saptamana sau chiar mai mult. Desigur, în cazul în care tranzactia se închide în profit, aceasta îi va aduce o mulţime de puncte, deoarece după cum ştim, o lumanare pe graficul de zi conţine  mult mai multe puncte decât o lumânare de 15 minute, chiar dacă ambele arata la fel. Uită-te la cele două imagini de mai jos. Prima arata un grafic cu intervale de o zi şi a doua arata un grafic de 15 minute.

 

 

După cum puteţi vedea, chiar dacă acestea arata aproximativ la fel, cele două lumânări sunt foarte diferite, atunci când ne uităm la punctele conţinute de acestea.Lumânarea de o zi are 146 de puncte pe cand cea de 15 minute are doar 18 puncte. Acesta este motivul pentru care investitorii pe termen lung fac mult mai multe puncte de la o tranzactie de succes decât un comerciant de zi. Dar sunt unele lucruri care trebuie luate în considerare: o tranzactie pe graficele zilnice ia mai mult timp sa se finalizeze şi riscul implicat este mai mare, deoarece aveţi nevoie de un stop loss mai larg.

În timp ce un investitor pe termen lung asteapta sa se inchida tranzactia, un investitor de zi poate avea mult mai multe tranzactii, cu un risc mai mic pe fiecare dintre ele, fiind astfel capabil de a face profit mai mare decât investitorul pe termen lung.

  Acum, gândiţi-vă cât de multe tranzactii ar putea fi deschise de către un investitor, care utilizează graficul de 1 şi 5 minute, are ca scop doar un profit de 3-5 puncte şi  isi inchide tranzactiile in mai putin de 5 minute. Numarul tranzacţiilor poate fi foarte mare pe parcursul unei zile. Acest mod rapid de tranzacţionare este numit “scalping”, şi poate aduce mult profit, dar, de asemenea, este nevoie de multa de concentrare şi de monitorizare constantă a tranzactiilor. Profiturile vin din numarul tranzacţiilor de succes, chiar dacă profitul de la una sau două este nesemnificativ şi acesta este motivul pentru care un investitor trebuie să fie în mod constant în faţa calculatorului său.

Un „scalper” (persoana care foloseste “scalping”) nu are nevoie să fie conştient de mediul economic sau de trendul pe termen lung, deoarece, chiar dacă avem un trend ascendent puternic pe graficul de 4H, cu siguranţă putem lua 3 puncte profit de pe o tranzactie de vanzare pe graficul de 1 minut. Deoarece miscarea pe care o cautam este una foarte mica, este mult mai probabil să se întâmple, chiar dacă sentimentul general este împotriva direcţiei tranzactiei noastre.

Scalping-ul nu este pentru toată lumea şi, dacă va ganditi sa adoptati aceasta tehnica, trebuie să vă asiguraţi că aceasta se potriveşte stilului dvs. de tranzactionare. Un scalper ia întotdeauna profituri mici, care se aduna intr-un profit destul de mare, dar unii investitori pot deveni frustrati daca au luat doar 5 puncte de profit, dar preţul a continuat să se deplaseze în direcţia iniţială a tranzactiei inca 50 de puncte.

Mai este un lucru ce trebuie luat in considerare atunci când se foloseste scalping-ul: broker-ul cu care tranzactionati. Scalping-ul nu este aprobat de toti brokerii şi de aceea trebuie să ii întrebati dacă permit scalping-ul inainte de a deschide un cont la ei.

Când vine vorba de strategii de scalping, cele mai multe dintre strategiile pe termen lung pot functiona, deoarece se aplică aceleaşi principii, dar la o scară mai mică. Poate că setările pentru indicatori trebuie să fie adaptate pentru a da semnale timpurii şi, de asemenea, trebuie aplicate tehnici corecte de gestionare a banilor. Desigur, dacă veti adapta o strategie de 1H la graficul de 5 minute, trebuie să faceti unele schimbări.

Tineti minte întotdeauna faptul că scalping-ul este foarte riscant, la fel ca orice formă de tranzactionare Forex.

 

Leave a Comment